Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O societate de colectare a deşeurilor din Constanţa, amendată cu 100.000 lei de Garda de Mediu

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 23 August 2024 167 29 sec citire
O societate de colectare a deşeurilor din Constanţa, amendată cu 100.000 lei de Garda de Mediu
Ca urmare a unei petiţii, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu din Constanţa au efectuat o serie de verificări la o societate din municipiu, care are ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice şi nemetalice. „Având în vedere constatările din teren corelate cu condițiile impuse prin actul de reglementare, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 100.000 lei, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin autorizaţia de mediu. Totodată, s-au stabilit
măsuri de remediere a neconformităţilor constatate”, au precizat reprezentanţii instituţiei.
Taguri
Articolul anterior Aproape 13.000 de persoane au participat, anul acesta, la cursuri de formare profesională
Articolul următor CFR Cluj a oficializat transferul portarului Răzvan Sava la Udinese

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei