Echipa "Oceanic Club" a anunțat, în urmă cu puțin timp, că își întrerupe activitate de preluare a cadavrelor delfinilor eșuați pe plajele litoralului românesc. Motivul acestei decizii este lipsa banilor, dar și a sponsorilor care să susțină financiar aceste activități. Costurile se ridică anuale la peste 20.000 de lei, sumă susținută până acum din contribuțiile voluntarilor "Oceanic Club".
- Publicitate -
Totuși, reprezentanții Societății de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin spun că vor aloca în continuare resurse pentru caturile de delfini eșuați vii care necesită intervenție pentru salvare. De asemenea, își mențin disponibilitatea pentru investigarea, prin sondaj, a aunui procent de 10% din caturile de cetacee eșuate moarte, fără a ăși asuma obligația preluării, transportului și incinerării acestora.
S.E.O.P.M.M. este singura organizație din țară care se ocupă de astfel de intervenții. "După sistarea activității Echipajului de Intervenție și Salvare a Animalelor Sălbatice aflate în Dificultate, anul trecut în data de 2 septembrie, aceasta este al doilea segment de acțiune de intervenție pe care suntem nevoiți să îl întrerupem din rațiuni financiare", precizează biologul Răzvan Popescu Mirceni, coordonatorul "Oceanic Club".