Duminică, 07 Iunie 2026

OMS cere dezvoltarea unor noi vaccinuri anti-COVID-19. Ce motive invocă Organizaţia

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 23 Iulie 2022 207 1 min citire
OMS cere dezvoltarea unor noi vaccinuri anti-COVID-19. Ce motive invocă Organizaţia
Vaccinurile anti-COVID-19 au salvat milioane de vieţi, dar nu au redus în mod decisiv transmiterea virusului, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a lansat un nou apel pentru cercetători, scrie stiripesurse.ro
Astfel, OMS lansează un apel către cercetători pentru dezvoltarea unor noi vaccinuri care să reducă numărul infectărilor: în caz contrar, există în continuare riscul dezvoltării unor variante de virus împotriva cărora vaccinurile să fie mai puţin eficiente.
Vaccinuri mai ușor de administrat ca până acum, sub formă de spray nazal spre exemplu, sunt de asemenea necesare, a mai spus OMS, potrivit DPA, citat de Agerpres. 
''Chiar şi acolo unde acoperirea vaccinală este de 70%, dacă un număr semnificativ de lucrători sanitari, vârstnici şi persoane aparținând altor grupuri de risc rămân nevaccinate, vor exista în continuare decese, presiunea asupra sistemelor sanitare va continua, iar recuperarea globală va fi în pericol'', a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citează antena3.ro 
OMS şi-a actualizat obiectivele de vaccinare
Îşi propune acum să vaccineze cu două doze 100% din lucrătorii sanitari, persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi persoanele care sunt în mod deosebit expuse riscului din cauza unor condiţii medicale preexistente din fiecare ţară.
Obiectivul precedent de a vaccina 70% din populaţia totală a tuturor ţărilor până la jumătate anului a fost ratat. Până la sfârşitul lui iunie, doar 58% dintre ţări au îndeplinit acest obiectiv.
Taguri
Articolul anterior Alexandru Rafila, sfaturi pe timp de caniculă: "Cantităţi mici de lichide la intervale mici repetate"
Articolul următor Jaf ca-n filme! Traficant de droguri, jefuit în timp ce ridica un colet cu cocaină

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei