Sâmbătă, 06 Iunie 2026

ONG "Mare Nostrum". Traseu de două ore în aria protejată "Canaraua Fetii"

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 14 Ianuarie 2013 276 1 min citire
ONG "Mare Nostrum". Traseu de două ore în aria protejată "Canaraua Fetii"
Organizația Neguvernamentală Ecologistă "Mare Nostrum" a finalizat cele patru trasee tematice, împreună cu 20 de puncte interpretative pentru fiecare traseu, care vor fi descrise și prezentate în materialele informative aflate în curs de elaborare.
Această activitate se desfășoară în cadrul proiectului "Interpretative Trails on the Ground - Support to the Management of Natural Protected Areas in the Black Sea Region (InterTrails)", implementat de către ONG "Mare Nostrum", în parteneriat cu The Black Sea NGO Network din Bulgaria și alte trei organizații nonguvernamentale din Ucraina, Georgia și Moldova.
Unul din aceste trasee va fi "Stejarul - martorul tăcut al pădurii", în aria protejată naturală "Canaraua Fetii". Acesta se întinde pe o distanță de aproximativ doi kilometri și poate fi parcurs în două ore. Începe la intrarea în pădure și se termină la Peștera Canaraua Fetii.
Scopul proiectului este conștientizarea, înțelegerea și responsabilizarea legate de problemele din zona de coastă, incluzând activitatea umană și efectele ei.
Durata proiectului este de doi ani, iar costul său total este de 396 912.00 euro, fiind finanțat de către Uniunea Europeană prin Joint Operational Programme "Black Sea Basin 2007 - 2013". Motto-ul proiectului este "Natură fără frontiere", iar website-ul unde se pot găsi mai multe detalii despre proiect este  www.trails.bsnn.org.
Taguri
Articolul anterior Baletul pe gheață s-a reprogramat pe 21 februarie
Articolul următor Hoții au invadat stația CF Murfatlar: au furat 7 tone de îngrășământ chimic și au dispus rețeaua de semnalizare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei