Marți, 11 noiembrie, echipele Rețele Electrice vor efectua lucrări de întreținere și modernizare a rețelei în mai multe zone din județul Constanța, ceea ce va necesita întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică. Potrivit reprezentanților instituției, în stațiunea Mamaia, curentul va fi oprit între orele 8:00 și 16:00, fiind afectați mai mulți agenți economici din zona Tabăra Nord și Butoaie. În localitatea Tortoman, între orele 8:30 și 16:30, vor fi afectate străzile 1 Decembrie, Canalului, N. Bălcescu, Primăverii, Socului, Brazilor, precum și mai multe firme din zona fostului IAS. În Satu Nou, în același interval, alimentarea va fi întreruptă în zona fostului CAP, Avicola Medgidia și la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“, precum și pe străzile Națională, Școlii, Mărului și Înfrățirii. În localitatea Ciobanu, energia va fi oprită între orele 9:00 și 17:00 pe străzile Viilor, Eroilor, Traian, Decebal, Ion Corvin, iar în Negru Vodă, în același interval, vor fi afectați agenții economici din localitate. Tot marți, între orele 9:00 și 17:00, localitatea Esechioi va fi fără curent electric pe toată durata lucrărilor, iar seara, între orele 17:00 și 22:00, sunt programate lucrări și în Constanța, în zona Vivo.
- Publicitate -