Ora de religie. Care sunt condițiile de înscriere a elevilor

de Cuget Liber Joi, 13 Septembrie 2012 282
Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) a demarat de miercuri o campanie de informare privind condițiile de înscriere a elevilor la orele de religie, scrie Realitatea.net.
După ce Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a promis că va scoate din circuitul educațional manualele de religie ce promovează intoleranța religioasă și care agresează psihic copiii,  ASUR a demarat o campanie de informare pentru a veni în sprijinul părinților. În documentul trimis către școli se enumeră principalele prevederi legale relevante: Constituția României, Legea Educației Naționale (Legea 1/2011) și Legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (Legea 489/2006).
Potrivit Realitatea.net, ASUR dorește să atragă atenția atât părinților cât și conducerii școlilor că înscrierea la cursurile de religie, indiferent de confesiune, se poate face, în mod legal doar cu acordul prealabil al părinților și/sau elevilor, exprimat în scris la începutul fiecărui an școlar.
Astfel, pentru elevii de până în 14 ani, decide părintele, în timp ce pentru cei care au împlinit deja 14 ani decizia aparține copilului, dar și părintelui, precizează Realitatea.net. 
Pentru elevii cu vârste cuprinse între 16-18 ani părintele decide dacă acesta va participa sau nu la orele de religie, iar elevul poate decide confesiunea. În ceea ce-i privește pe cei de 18 ani elevul are putere decizională. Acesta poate stabili singur dacă participă sau nu la orele de religie, dar și confesiunea.
 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei