Cotidianul "The Telegraph" prezintă în numărul de joi, 11 noiembrie, povestea unui băiat de 19 ani din România, abandonat de părinții naturali și adoptat de o familie de britanici. Născut fără mâini și cu un picior deformat, ulterior amputat, viitorul lui Cornel, dacă ar fi rămas în sistemul instituționalizat din România, era ușor de imaginat. Însă părinții adoptivi i-au oferit o altă viață, iar, în prezent, băiatul este student la prestigioasa Universitate Oxford.
- Publicitate -
Cornel Hrișcă-Munn s-a născut în decembrie 1991, cu multiple malformații, fără antebrațe și cu piciorul drept sever deformat. Mama sa a țipat de groază când
l-a văzut și l-a abandonat în spital. Doctorii i-au dat numai câteva zile de trăit și nu i s-a făcut nici măcar certificat de naștere. În schimb, chiar înainte de a primi prima masă de lapte, a fost dus într-un centru pentru copii abandonați. Acolo a fost aruncat într-un pătuț de fier, într-o cameră plină de copii nedoriți și cu diferite handicapuri. I s-a dat puțin lapte și a fost lăsat să moară.
Dar Cornel avea alte planuri și, deși nu era hrănit suficient, a reușit să ia în greutate și să supraviețuiască. Atunci când avea șapte luni, un medic în vizită la centrul respectiv a observat ochii aceia luminoși ai bebelușului care avea nevoie urgentă de tratament medical. A apelat la ajutorul unei femei din Marea Britanie care, din în-tâmplare, se afla acolo printr-un proiect de caritate. În numai câte-va luni, viitorul sumbru al lui Cornel s-a transformat într-unul plin de speranță.
Student la filosofie
În prezent, el este student în primul semestru la Facultatea Keble, în Universitatea Oxford, unde studiază filosofia și teologia. "Îmi place simțul comunității de la Oxford și am intrat în mai multe comunități precum Uniunea Creștină și orchestra de jazz, unde cânt la tobă", i-a spus băiatul jurnalistei Angela Levin de la "The Telegraph". "Volumul de muncă este foarte mare și standardele sunt foarte înalte. Dar nici nu pot exprima cât de privilegiat mă simt să fiu între atâtea minți strălucite și atâția oameni interesanți", a povestit Cornel.
Deja a dovedit că se descurcă destul de bine la masa de biliard. Cu nodul la cravată este mai greu. Are o proteză la piciorul amputat și își folosește numai brațele. "Nu las dizabilitățile fizice pe care le am să îmi stea în cale. Întotdeauna găsesc soluții pentru ceea ce nu pot face. Sunt un luptător", afirmă Cornel.
Un băiat special
Părinții săi adoptivi, Doreen și Ken Munn, care mai au patru fiice, știu prea bine că fiul lor este un luptător. Întotdeauna reușește să îi surprindă cu realizările lui. "Suntem foarte mândri de el, dar este numai meritul lui. Noi nu avem studii superioare. Tot ceea ce am făcut a fost să îi oferim un mediu plin de dragoste. Dar el a fost de la început special", spune Ken, în vârstă de 72 de ani.
Articolul din ziarul britanic mai amintește și despre condițiile groaznice din orfelinatele din România, descoperite de jurnaliștii străini la începutul anilor ’90. Angela Levin vorbește despre copiii crescuți acolo ca fiind victimele lui Ceașescu, prin decretul privind interzicerea avorturilor. Privați de dragoste și chiar contact uman, micuții primeau numai hrană lichidă, indiferent de vârstă, și nu știau să folosească toaleta. Mulți dintre ei nu simțiseră niciodată adierea vântului și nu văzuseră cerul.
Cornel și-a depășit încă de mic dizabilitățile fizice și a dovedit că poate face orice.
La școală, scria la fel de repede ca și ceilalți copii, a câștigat concursuri de bicicletă și înot și s-a implicat în acțiuni de colectare de fonduri în vederea achiziționării de proteze pentru copiii din România. Ulterior, a constituit o fundație
"Cornel Romanian Reahabilitation Centre Trust", prin care vrea să construiască un centru de reabilitare pentru copiii cu dizabilități din țara noastră.
Între 600 și 700 de copii instituționalizați din România au fost adoptați în Marea Britanie. În general, cei care au fost luați la vârste foarte mici, au reușit să scape de efectele pe termen lung ale lipsurilor din centrele românești. Ceilalți, adoptați aproape de vârsta adolescenței, au făcut progrese mult mai mici. Mulți dintre ei suferă de o formă de autism și nu se pot integra, necesitând îngrijire permanentă.
