Organizația „Salvați Copiii România” anunță mobilizarea unui fond de urgență pentru intervențiile umanitare imediate în localitățile afectate sever de inundații. Ca urmare, copiii din aceste zone și familiile lor vor primi asistență umanitară și vor fi monitorizați, pentru evaluarea constantă a nevoilor pe care le au. Săptămâna aceasta, echipele mobile ale organizației acționează deja în localitățile Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Pechea, Grivița și Costache Negri. Ca măsuri de intervenție imediată, voluntarii au distribuit produse de îngrijire personală de primă necesitate, produse de curățenie și igienizare a spațiilor, produse de îngrijire specifice nou-născuților și sugarilor, îmbrăcăminte și încălțăminte, pături și pilote, ghiozdane cu rechizite. „Copiii sunt cei mai afectați, suferă de frig și sunt afectați psiho-emoțional. Nevoile identificate sunt cele legate de subzistența imediată - alimente, haine, pături, apă potabilă, precum și cele necesare reinserției în școală - rechizite, ghiozdane", au precizat reprezentanţii „Salvați Copiii”.
- Publicitate -