Ornamente chinezești nedeclarate la vamă, confiscate în port

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 12 Iunie 2019 195
Un cetățean chinez a încercat să introducă în țară mai multe ornamente pe care nu le-a declarat la vamă. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit produsele într-un container sosit în Portul Constanța Sud Agigea din China. 

Astfel, în cursul zilei de luni, 10 iunie, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în urma controlului amănunțit efectuat în baza analizei de risc, de către lucrătorii vamali, la un container sosit din China, au fost identificate 28.140 bucăți ornamente din lemn, în valoare de 42.210 lei, care nu fuseseră declarate la intrarea în țară. 
"Bunurile aveau ca destinație o societate comercială de pe raza municipiului București, administratorul acesteia fiind un cetățean chinez, în vârstă de 32 de ani. Bunurile în cauză au fost confiscate de către lucrătorii vamali în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de acte nereale la autoritatea vamală", precizează reprezentanții Gărzii de Coastă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei