Vineri, 05 Iunie 2026

Până când se pot recupera zilele de concediu neefectuate. Ce prevede Codul muncii

de Madalina PETRESCU Duminică, 17 Decembrie 2023 342 1 min citire
Până când se pot recupera zilele de concediu neefectuate. Ce prevede Codul muncii
Dezbaterile privind programarea concediilor de odihnă devin frecvente printre angajați, în special la începutul anului, când constată că nu au utilizat toate zilele de concediu disponibile pentru anul precedent.
Angajații care nu au beneficiat de cele 20 de zile minime de concediu de odihnă în 2022 pot solicita angajatorului să le acorde până la jumătatea anului 2024, potrivit Ziarul Financiar.
Ce prevede Codul Muncii
Art. 144. Intangibilitatea dreptului la concediu de odihnă
(1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților.
(2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Art. 146. Efectuarea și compensarea concediului de odihnă
(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
(2) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Până când se pot lua zilele de concediu neefectuate
Conform prevederilor Codului Muncii, zilele de concediu neefectuate în anul 2022 se pot lua până la data de 30 iunie 2024.
Dreptul la concediu de odihnă reprezintă un drept pentru orice angajat. Cu toate acestea, există momente când te poți afla în situația de a avea zile de concediu neluate, realizând acest lucru chiar la finalul anului, în preajma sărbătorilor de Crăciun sau chiar la începutul anului următor.
Taguri
Articolul anterior O nouă ediţie a Salonului de iarnă, la Muzeul Marinei Române
Articolul următor Colindătorii urcă, din nou, pe scena Teatrului „Căluţul de Mare”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei