Ziua Internațională a Mediului aduce cât mai aproape de oameni problemele de mediu sub sloganul "Join the race to make the world a better place". Pornind de la această idee, organizația non-guvernamentală Mare Nostrum ne invită să participăm, vineri, pe 3 iunie, de la ora 16, în parcul Tăbăcărie, la o paradă inedită de costume eco, realizate de elevii constănțeni.
- Publicitate -
Activitatea are ca scop încu-rajarea elevilor, dar și a cetățenilor în procesul de colectare selectivă a deșeurilor. De ase-menea, pentru achiziționarea acestor creații se va organiza o licitație, iar "moneda" de schimb va fi reprezentată de deșeuri, pet-uri, hârtie, doze etc. Evenimentul va debuta cu un flashmob, iar ca dres code - se poartă verde. Activitatea face parte din cadrul proiectului "Educație de (mediu) de nota 10", derulat de Mare Nostrum în parteneriat cu OMV Petrom.