articol scris de un dement care se pare ca nu este reporter cuget liber, nu are nume/ se putea numi 'admin' sau 'redactia' !
Cei specializați în crime, omoruri și incendii, acum fac alte scenarii pentru distrugerea tinerilor, românilor și oamenilor în general, dacă nu le-a reușit alungarea guvernului votat de majoritatea oamenilor României ! Facebook-ul este folosit pentru : revoluții, mitinguri, destabilizarea și dezmembrarea țărilor, tinerii să : se spânzure, bălăcărescă părinții și bunicii, că doar Facebook-ul, i-a făcut pe ei oameni ?! Așa este când părinții numai au voie ca să crească copiii lor, așa cum ne-au crescut pe noi părinții noștri, oameni de nădejde și cu gândul la Dumnezeu, semeni și muncă ! Acum ne dirijează unii și alții cum să ne creștem copiii noștri, că la cei de peste hotarele României, se întâmplă cam ce se întâmplă, de ceva timp în România ! Asta a însemnat întrarea României în ue : Ură, crime, cruzime, omoruri la tot pasul, dușmănie,hoție, vrajbă și tot răul din toată lumea asta, s-a mutat la noi, în România ! Români mai bine fără ue, dacă tot așa, are să ne fie, adică : atacată familia creștină, biserica, copiii, viața tensionată, mitinguri fără fondul problemei, doar că așa vrea Johannis kw si " partidul meu / guvernul meu, ccr-ul meu, parlamentul meu....... " ! Singura soluție, afară cu România din ue, pentru că nu am avut nici un avantaj de la intrarea noastră în ue!