Începând cu 7 aprilie 2012, avem o nouă Lege a Adopțiilor. La această dată intră în vigoare modificările aduse Legii nr. 273/2004. Noile prevederi le dau posibilitatea românilor care locuiesc în străinătate să înfieze un copil din România, dar îi și obligă pe părinții adoptivi să le spună copiilor de la vârste mici că sunt înfiați.
- Publicitate -
Practic, începând de sâmbătă, toți românii care locuiesc în străinătate și doresc să înfieze un copil din România vor putea demara procesul de adopție, prima etapă fiind solicitarea atestatului de familie adoptatoare. Potrivit noii legi, pot adopta persoanele rude de până la gradul al IV-lea cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne, familiile în care cel puțin unul dintre soți este și cetățean român sau cetățenii străini, dacă au statutul de soț al părintelui natural al copilului a cărui adopție se solicită. De asemenea, părinții care au adoptat un copil trebuie să îi spună acestuia de la vârste cât mai mici, cu sprijinul specialiștilor din cadrul compartimentului de adopții și postadopții al direcției, că a fost înfiat.
Noul act normativ reglementează și dreptul persoanelor adoptate de a-și cunoaște originile și propriul trecut și de a beneficia de sprijin în realizarea demersurilor vizând contactarea părinților firești sau a rudelor biologice.
În plus, informațiile relevante referitoare la adopție, la originea copilului, în special cele cu privire la identitatea părinților firești, precum și datele asupra istoricului medical al copilului și familiei sale trebuie să fie păstrate minimum 50 de ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de încuviințare a adopției.