Patriarhului Daniel i s-a făcut rău în timpul unei slujbe religioase de astăzi, care a avut loc la Mizil, scrie Realitatea.net.
- Publicitate -
La fața locului a fost chemată o ambulanță Smurd, pentru a-i acorda primele îngrijiri Patriarhului Daniel. Incidentul s-a întâmplat la Mizil, la sfințirea Bisericii Ioachim și Ana. Patriarhul trebuia să coboare de pe scenă iar pe scări acesta a început să se clatine puțin. Preafericitului Daniel i s-a luat tensiunea, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Realitatea.net scrie că, la Mizil au fost duminică 32 de grade la umbră, căldura fiind vinovată pentru scurtul moment de slăbiciune al acestuia.