Începând cu luna iulie, până pe 2 septembrie, în județul Constanța se desfășoară o nouă campanie națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată pe litoral. În același timp, se urmărește verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă.
- Publicitate -
Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă au verificat în perioada 1-31 iulie un număr de 522 agenți economici, dintre care 38 au fost sancționați. De asemenea, au fost aplicate 42 de sancțiuni, din care 31 amenzi, în valoare de 707.100 lei și 11 avertismente. Totodată, au fost dispuse măsuri cu termen de remediere pentru neconformitățile constatate și identificate 34 de persoane care prestau muncă nedeclarată.
Dintre deficiențele depistate amintim neplata salariului la data negociată în contractul de muncă, neevidențierea orelor de muncă prestate de salariați. În plus, oamenii au fost puși să lucreze peste program și în zilele de sărbători legale.
Potrivit șefului Inspectoratului Teritorial de Muncă, Eugen Bola, în aceeași perioadă, 1-31 iulie, în domeniul Securității și Sănătății în Muncă au fost efectuate 65 de controale unde au fost dispuse un număr de 150 măsuri de remediere a neconformităților constatate și s-au aplicat cinci amenzi contravenționale în valoare de 30.000 lei. Neregulile se referă la semnalizarea de securitate necorespunzătoare, nepurtarea încălțămintei de protecție din dotare.