Pe litoralul românesc încă nu există puncte de prim ajutor, deși turiștii deja au început să sosească la mare, mai ales în week-end. Primăriile din localitățile riverane Mării Negre care au în administrare stațiuni turistice mai au răgaz până mâine să înființeze aceste puncte de prim ajutor. În caz contrar, riscă să fie amendate de Inspecția Sanitară de Stat.
- Publicitate -
Organizarea punctelor de prim ajutor intră în sarcina primăriilor, potrivit Ordonanței de Urgență 16, din 2006. Joi, Inspecția Sanitară de Stat (ISS) din cadrul Autorității de Sănătate Publică a județului Constanța (ASPJ) va verifica dacă primăriile au înființat punctele de prim ajutor. După data de 15 iunie, ISS va inspecta dacă aceste puncte sunt funcționale și dacă turiștii pot beneficia de îngrijiri medicale de urgență. În cazul în care punctele nu sunt funcționale sau, și mai grav, nu există, primăriile vor fi amendate de ASPJ cu sume cuprinse între 1.500 și 5.000 de lei, după cum ne-a declarat dr. Marius Dumitru Enescu, directorul ASPJ. "Din câte știu eu, în afară de Primăria Constanța, nicio primărie nu a alocat fonduri din bugetul local pentru organizarea punctelor de prim ajutor", a spus Enescu. În aceste condiții, primăriile probabil că vor aștepta fonduri de urgență de la Guvern sau… o minune pentru a organiza astfel de puncte.
Enescu spune că, în acest an, pe litoralul românesc ar urma să funcționeze peste 20 de puncte de prim ajutor, amplasate în locațiile tradiționale, cu care turiștii deja s-au obișnuit. ASPJ a instruit 36 de asistente medicale care pot lucra în punctele de prim ajutor, dacă primăriile de pe litoral le vor solicita serviciile.