Pe strada Mircea cel Bătrân nr. 96, una dintre cele mai circulate artere din oraș, se află o clădire care arată ca după război. O clădire impunătoare, ce are un potențial uriaș, se degradează pe zi ce trece și devine, încetul cu încetul, o groapă de gunoi și cămin pentru oamenii străzii. Clădirea se află în văzul tuturor celor care traversează zona și oferă un peisaj dezolant orașului.
- Publicitate -
Timp de ani buni, clădirea de pe strada Mircea cel Bătrân nr. 96, s-a aflat în administrarea Ministerului Finanțelor, fiind cunoscută drept fostul sediu al ANAF. Recent, printr-o hotărâre de Guvern, s-a decis transferul acesteia, împreună cu terenul aferent, către DIICOT. Instituția urmează să își mute aici sediul Serviciului Teritorial Constanța, care în prezent funcționează pe strada Smârdan nr. 10C.
Cu toate acestea, clădirea în care ar urma să funcționeze una dintre cele mai importante structuri ale Parchetului este, în acest moment, o ruină. Geamurile sunt sparte, ramele de lemn putrezite, iar pereții exteriori sunt afectați de ploi, vânt și umezeală. Intrările principale au fost blocate cu scânduri, dar multe dintre acestea au fost rupte sau smulse, permițând accesul neautorizat în curtea din interior.
Gardul care înconjoară curtea este distrus în mai multe locuri, iar cei care au curajul să se aventureze în curte descoperă un peisaj care amintește mai degrabă de un decor de film post-apocaliptic. Vegetația a crescut haotic peste tot, iar buruienile au acoperit complet aleile de lângă imobil. Întregul spațiu exterior este plin de gunoaie: saci de plastic, resturi menajere, cartoane, sticle sparte și alte deșeuri adunate de-a lungul timpului, mai pe scurt, curtea a devenit groapa de gunoi a celor cărora le este prea greu să se deplaseze până la o ghenă de gunoi.
Această situație ar putea însă să se schimbe. Anul trecut, DIICOT a obținut un certificat de urbanism de la Primăria Constanța, un prim pas necesar pentru reabilitarea imobilului, iar documentul este valabil până în luna septembrie a acestui an. Transferul clădirii către DIICOT a fost motivat de nevoia unui spațiu adecvat pentru desfășurarea activităților Serviciului Teritorial. În acest context, clădirea de pe Mircea cel Bătrân ar putea reprezenta o soluție ideală, dar numai dacă se intervine urgent pentru reabilitarea ei. Imobilul va include birouri pentru procurori și polițiști judiciari, spații pentru audieri, arhive pentru documente clasificate, săli de mese și zone dedicate audiențelor.
„E murdar, e sinistru”
Constănțenii care trec zilnic pe lângă acest imobil spun că arată deplorabil și, mai rușinos este că se află chiar pe una dintre cele mai circulate artere, pe unde trec și foarte mulți turiști.
„Rușinos. Clădirea este foarte frumoasă, foarte mare. Dacă ar fi reabilitată ar schimba peisajul acestei zone. Această zonă este una intens circulată, mai ales de turiști. Este foarte neplăcut să avem astfel de peisaje, mai trist este că nu vine nimeni să curețe curtea. Când va veni căldura, toate acele gunoaie vor mirosi oribil. E murdar, e sinistru. Și e chiar în centrul orașului!", ne-a declarat Gheorghe S., constănțean.
„Nu îmi place deloc starea în care a ajuns acest imobil. Nu ne face cinste. Ar fi bine dacă s-ar renova, ar da altă față zonei. Acum e doar o pată rușinoasă", ne-a spus o altă constănțeancă.
Până când vor începe lucrările de reabilitare, clădirea de pe strada Mircea cel Bătrân rămâne o imagine rușinoasă pentru un oraș cu pretenții turistice. Locuitorii orașului își doresc o schimbare rapidă. Nu doar vorbe și hârtii. Constănțenii vor curățenie, ordine și clădiri funcționale care să servească interesului public, nu ruine care strică imaginea orașului.