Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa a început să preia, începând de săptămâna aceasta, cererile pentru biletele de odihnă şi tratament. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Kristina Mutiş, până la acest moment s-au înregistrat aproximativ 314 solicitări. Precizăm că biletele se acordă în conformitate cu ordinea de ierarhizare a cererilor, în funcție de punctajul obținut, în limita locurilor repartizate pe serii, staţiuni şi unităţi de cazare, ţinându-se cont de criteriile specifice. După efectuarea alocării automate, toate biletele disponibile pot fi eliberate următorului solicitant, în funcţie de punctajul obţinut şi de opţiunea acestuia, sau altui solicitant fără punctaj.
- Publicitate -
Ca şi până acum, acestea se eliberează, în urma prezentării actului de identitate, titularului sau unei alte persoane desemnate de către acesta prin procură specială, document din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul. Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este de 12 zile. Concret, pot beneficia de cure de tratament persoanele care sunt asigurate în sistemul public de pensii și pensionarii din acest sistem, precum și cei care au dreptul la aceste bilete printr-un act normativ special.