Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Piețele din Constanța sub lupa autorităților. S-au intensificat controalele

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 09 Aprilie 2026 52 < 1 min citire
Piețele din Constanța sub lupa autorităților. S-au intensificat controalele
Medicii veterinari din Constanța au intensificat, în această perioadă, controalele în piețele agroalimentare și pe drumurile județului pentru a preveni bolile animale și pentru a proteja sănătatea publică. Astfel, produsele de origine animală care nu sunt însoțite de documente care să ateste proveniența sau care nu trec verificările sanitare sunt interzise la comercializare, iar vânzarea lor în spații improvizate sau pe stradă, fără condiții corespunzătoare de igienă și temperatură, nu este permisă.
Potrivit reprezentanților Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), transporturile de porcine și de miei vor fi verificate cu atenție, inclusiv mijloacele de transport, starea de igienă și documentele însoțitoare, pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane și a pestei micilor rumegătoare.
Orice neregulă sau abatere de la legislația sanitar-veterinară poate fi semnalată la numerele de telefon 0786.577.007 și Call Center ANSVSA - 0800.826.787.
Taguri
Articolul anterior Decizie extremă: și-a demolat propria casă după ani de luptă cu ocupanți ilegali români
Articolul următor Spiritul civic, felicitat de Poliția Locală. Autoritățile au transmis un mesaj către cetățeni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei