Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) deschide, în premieră, un program pilot destinat organizatorilor de evenimente care doresc să desfășoare manifestări artistice, culturale sau sportive pe plaja din stațiunea Mamaia, zona Cazino, în anul 2026.
- Publicitate -
Inițiativa, intitulată „Plajă pentru Evenimente”, vizează utilizarea unei suprafețe de 103.840 mp de plajă liberă și are ca scop diversificarea ofertei turistice a litoralului românesc, cu respectarea prevederilor OUG 52/2023 și a normelor de protecție a mediului.
Organizatorii interesați trebuie să își transmită intenția până la data de 15 martie 2026, la adresele de email [email protected] sau [email protected]. Solicitările trebuie să includă denumirea evenimentului, perioada de desfășurare, perioada totală de ocupare a domeniului public, suprafața necesară și o descriere logistică detaliată.
Tarifele pentru ocuparea temporară a domeniului public, valabile pentru anul 2026 și stabilite conform aprobărilor Consiliului de Conducere al Administrației Naționale „Apele Române” (fără TVA), pornesc de la 350,76 lei pe oră pentru suprafețe sub 1.000 mp și pot ajunge la 2.012,25 lei pe oră pentru suprafețe mai mari de 5 hectare. Tarifele zilnice variază între 2.806,10 lei și 16.098,00 lei, în funcție de suprafața ocupată.
Perioada maximă de ocupare temporară a plajei este de 30 de zile, calculată de la data predării până la data primirii amplasamentului. În acest interval sunt incluse atât perioada de amenajare, cât și zilele de desfășurare efectivă a evenimentului și etapa de eliberare și readucere a plajei la starea inițială.
Reprezentanții ABADL precizează că suprafața utilizată în acest scop nu face obiectul închirierii prin licitație și nu pot fi amplasate dotări specifice exploatării turistice a plajelor. Programul pilot reprezintă un demers de susținere a inițiativelor culturale și sportive, în condiții reglementate și controlate.