Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Plajele din Eforie Nord vor fi mai late cu până la 100 de metri

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 05 August 2022 483 < 1 min citire
Plajele din Eforie Nord vor fi mai late cu până la 100 de metri
De câteva zile, pe plaja din Eforie Nord se lucrează la foc continuu. Potrivit reprezentanţilor Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), muncitorii şi excavatoarele se află pe o fâșie de nisip pe care nu se poate face plajă, nefiind o zonă turistică, pentru că eroziunea a înghițit și puţinii metri de uscat care mai existau. Aceştia au precizat că lucrările de construcție a digurilor, care vor proteja uscatul, au fost finalizate încă de la începutul acestei veri, iar la sfârșitul sezonului cald, plajele vor fi mai late cu până la 100 de metri pe o lungime de aproape şase kilometri. „Vorbim de structuri hidrotehnice (diguri) și de plaje mai mari, care vor contribui în următorii 50 de ani la reducerea eroziunii costiere. Proiectul cu finanțare europeană și prin coparticiparea statului român pune în siguranță coasta litoralului românesc, iar aceste lucrări vor avea efecte pozitive și în ceea ce privește infrastructura turistică, economică, socială a acestei zone", au precizat specialiştii ABADL. 
Taguri
Articolul anterior Accident rutier pe DN3, soldat cu decesul a două adolescente de 13 și 16 ani
Articolul următor USR Mangalia a strâns 2.000 de semnături în cadrul proiectului "Uniţi salvăm Pădurea Comorova"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei