Ploi și vânt puternic, astăzi și mâine, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 16 Octombrie 2013 433
De astăzi, toamna își intră din nou în rol. Meteorologii ne avertizează că urmează două zile de vreme urâtă, cu multe ploi și vânt puternic, atât la Constanța, cât și în întreaga țară. Și temperaturile vor mai scădea cu câteva grade, dar vestea bună este că, de sâmbătă, se va încălzi din nou, iar săptămâna viitoare vom avea din nou vreme frumoasă. 
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în cursul zilei de ieri, o informare meteo de precipitații și intensificări ale vântului. Aceasta intră în vigoare astăzi, de la ora 14,00, și este valabilă până mâine, la ora 12,00. Va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul și sudul Transilvaniei, cantitățile de apă vor depăși 20 de litri pe metru pătrat și, izolat, 40 de litri pe metru pătrat. La munte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
În același interval, vântul se va intensifica treptat îndeosebi în vestul, sudul teritoriului și în zona montană și va atinge, la rafală, 45 - 50 de km pe oră, iar pe arii restrânse 60 - 70 de km pe oră.
La Constanța, astăzi, cerul va fi instabil, când cu soare, când cu nori. Vântul va sufla moderat, dinspre sud-est, cu unele intensificări temporare. Valorile termice se vor încadra între 14 și 17 grade. Mâine se anunță furtună cu ploaie, vânt puternic, dinspre nord-est și temperaturi maxime de 12 - 13 grade. Va ploua și vineri, dar vântul se va mai domoli și se va încălzi, până pe la 17 grade. În week-end, iese din nou soarele și se vor înregistra chiar și 20 de grade Celsius.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei