Din anul 1977, de când a fost deschis, Căminul pentru persoane vârstnice de pe strada Unirii nr.104 a avut în grijă mii de bătrânei. De atunci, scopul centrului este acela de îngrijire și asistență socială în regim rezidențial a persoanelor de vârsta a treia din municipiul Constanța, care necesită acest tip de servicii prin menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale, pentru depășirea situației specifice de nevoie socială, depășirea situațiilor de dificultate, prevenirea și combaterea riscului de excluziune socială, creșterea calității vieții etc.
- Publicitate -
La acest moment, căminul reprezintă „acasă” pentru un număr de 189 beneficiari. Unii au ajuns aici pentru că au rămas singuri pe lume, sunt bătrâni şi bolnavi, alţii au fost aduşi de copii. Fiecare are propria poveste şi fiecare are ceva de spus. În deplasările noastre pe la cămin am cunoscut, în ultimul an, o mulţime de oameni deosebiţi, talentaţi, cu hobby-uri care mai de care mai interesante. În cursul zilei de ieri, în ultima zi a lui Brumărel i-am cunoscut pe soţii Gămălan Gheorghe (85 de ani) şi Olimpia (82 de ani), care sunt împreună de 64 de ani, peste şase decenii în care s-au purtat unul cu altul cu acelaşi respect şi afecţiune ca în tinereţe, ca dovadă ca dragostea nu dispare niciodată.
În această lungă viaţă împreună, le-a plăcut frumosul, le-a plăcut să boteze copilaşi şi să năşească o grămadă de cupluri care i-au ales să le fie părinţi spirituali. Acum, după o viaţă petrecută atât în judeţul Constanţa, cât şi în Suedia, unde au plecat imediat după Revoluţia din 1989, au decis să îşi petreacă restul timpului, cât le mai este dat de la Dumnezeu, la cămin. Au recurs la această soluţie, întrucât copiii sunt în Suedia, iar ei au dorit să revină la Constanţa, oraşul lor de suflet. Şi, deşi
bătrâneţea i-a afectat vederea domnului Gămălan, iar inima doamnei Olimpia s-a îmbolnăvit şi ea, octogenara suferind în urmă cu patru ani o operaţie pe cord deschis, sunt nişte luptători. Ei nu se lasă învinşi şi merg mai departe pe acest drum al vieţii, împreună, la bine şi la greu. Chiar dacă îi dor picioarele şi unul merge în baston, iar celălalt cu ajutorul unui cadru, sunt optimişti şi veseli, inteligenţi, într-un cuvânt nişte oameni deosebiţi. Înainte de toate, însă, sunt nişte oameni bogaţi, în sensul că au doi copii, patru nepoţi şi şase strănepoţi. De ce au revenit în oraşul de la malul mării? Pentru că, înainte de toate, nu au reușit să se acomodeze cu limba.
„Suedia nu se compară cu nici o ţară, dar nu este pentru noi", au precizat cei doi soţi.
Cum spuneam, au parcurs un lung drum împreună până acum, presărat cu o mulţime de momente frumoase, dar şi cu clipe triste, momente de cumpănă. Unul a fost chiar de curând când băiatul lor a intrat, pentru o lună de zile, în comă, după o răceală gravă şi o temperatură ce a depăşit 40 de grade. Din fericire, lucrurile au revenit la normal, iar fiul lor se simte bine acum.
Şi deşi au trecut atâţia ani de la marea foamete din anul 1947 şi era doar un copil atunci, Gheorghe Gămălan îşi aminteşte cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în acea perioadă. Precizăm că foametea acelor vremuri a fost caracterizată de numeroase lipsuri alimentare, ca şi consecință a unui complex de cauze: în principal seceta, dar și distrugerile agriculturii provocate de cel De-al Doilea Război Mondial etc. „Când a venit seceta, în acel an, ne-au murit toate animalele, iar ultimul a fost câinele, iar tata ne-a spus: acum, urmăm noi. Nu a fost aşa. Am rezistat atât eu, cât şi ceilalţi nouă fraţi ai mei. Mama a fost o mamă eroină, decorată de Regele Mihai cu Steaua de Aur", a precizat bărbatul.
Apoi, în anii tinereţii a lucrat în agricultură, la combinatul siderurgic, iar mai târziu, a fost primar, în perioada anilor 1963-1967, la Valea Neagră. Şi, desigur, a fost sprijinit mereu de soţia sa, contabilă de profesie.
