Controalele desfășurate, de la începutul lunii august, de angajații Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Constanța cu privire la modul în care sunt respectate prevederile legale de comercializare a produselor în rețelele de hypermarketuri și supermarketuri constănțene s-au finalizat cu aplicarea mai multor amenzi. Potrivit lui Bogdan Dima, director coordonator CRPC Constanța, SC Profi Rom Food SRL a fost amendată după ce, la unitatea de pe strada Mircea cel Bătrân, au fost găsite produse din carne expirate, iar la cea din zona Cireșica, musli cu fructe expirat de aproximativ o lună și jumătate. De asemenea, produse cu data limită de consum depășită au fost găsite și în alte unități: preparate din carne expirate, în magazinul aparținând SC Mega Image, de pe strada Ștefan cel Mare, crenvurști expirați de două zile, în Billa; în hipermarketul Metro au fost găsite fursecuri preambalate, ținute în condiții de depozitare necorespunzătoare. Pentru abaterile constatate, comisarii Protecției Consumatorilor au aplicat amenzi de 42.500 de lei.
- Publicitate -