Duminică, 07 Iunie 2026

Primarul din Urziceni a suspendat din funcţie managerul Spitalului Urziceni

de Madalina PETRESCU Miercuri, 02 August 2023 337 < 1 min citire
Primarul din Urziceni a suspendat din funcţie managerul Spitalului Urziceni
Primarul din Urziceni, Constantin Sava, anunţă, miercuri, suspendarea din funcţie a managerului Spitalului Urziceni, Daniela Elena Ianuş.
Constantin Sava a declarat, că a decis suspendarea din funcţie a managerului Spitalului Urziceni, Daniela Elena Ianuş, din cauza "presiunii publice".
Astăzi am luat hotărârea de suspendare din funcţie a doamnei manager. A fost informată DSP şi prima informare pe care am făcut-o a fost către domnul ministru Rafila", a declarat primarul.
Acesta a precizat că nu a mai aşteptat rezultatul anchetelor care au fost demarate de mai multe instituţii, dar şi de procurori, din cauza presiunii exercitate de către opinia publică şi mass-media.
Primarul a mai anunţat că, la ora 16.00, va avea o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pe tema actului medical care are loc în spital, nu pe tema actului managerial.
Taguri
Articolul anterior CCR: Legea pensiilor speciale este parţial neoconstituţională şi se reîntoarce în Parlament
Articolul următor Apel de donare de sânge pentru locuitorii din Cumpăna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei