Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Primăvara vine cu mărțișoare și mesaje emoționante la Căminul pentru Persoane Vârstnice

de Madlena CĂLUGĂREANU Joi, 27 Februarie 2020 450 < 1 min citire
Primăvara vine cu mărțișoare și mesaje emoționante la Căminul pentru Persoane Vârstnice
Sursa foto: Primăria Constanța
Gărgărițe, flori colorate, materiale textile și mesaje pline de afecțiune au transformat Căminul pentru Persoane Vârstnice într-un atelier dedicat bucuriei primăverii. Vedeta întâlnirii de ieri din cadrul proiectului "Bunicii și nepoții" a fost mărțișorul, simbolul revenirii la viață a naturii.
Sub îndrumarea vârstnicilor, micuții din centrele de plasament au deprins arta confecționării mărțișoarelor. Micile "opere de artă" încărcate cu mesaje emoționante au fost dăruite bunicilor, ceea ce arată că acest proiect social creează o legătură emoțională din ce în ce mai puternică între participanți.
Implementat în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, proiectul social "Bunicii și nepoții" se desfășoară săptămânal și are ca scop înlăturarea sentimentelor de singurătate și abandon atât pentru vârstnici dar și pentru copiii din centrele de plasament. În cadrul proiectului au loc activități de socializare, jocuri interactive, muzică, artă sau alte activități antrenante.
Taguri
Articolul anterior Carosabilul pe străzile din cartierul Faleză Nord se reabilitează!
Articolul următor DESCOPERIRE MACABRĂ în spital! Dispăruse de luni de zile!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei