Vineri, 05 Iunie 2026

Prime consistente pentru angajaţii ANAF care aduc bani mai mulţi la stat din controale şi executări

de Oana CHIRANA Duminică, 24 Noiembrie 2024 753 1 min citire
Prime consistente pentru angajaţii ANAF care aduc bani mai mulţi la stat din controale şi executări
Angajații ANAF vor încasa prime echivalente cu cel mult trei salarii de bază (calculate în funcție de salariul funcționarului căruia i se acordă prima), potrivit informațiilor obținute de către Profit.ro. Această prevedere a fost "lipită" de o ordonanță adoptată acum de Guvern.
Angajații ANAF de la inspecție fiscală, Antifraudă sau Executare silită vor fi eligibili pentru prime atunci când constatările stabilite și încasate depășesc 10 milioane de euro. Modificarea nu este încă publică.
De asemenea, potrivit informațiilor sursei citate mai sus, operaționalizarea structurilor județene la Antifraudă are un nou termen limită, 1 martie 2025, față de 1 ianuarie 2025 anterior.
Valoarea stimulentelor financiare acordate nu poate depăși de trei ori cuantumul salariului de bază al funcționarului public.
Astfel, președintele ANAF poate stabili, prin ordin, pentru performanțe excepționale, acordarea o singură dată de stimulente financiare pentru personalul ANAF atunci când din activitatea de inspecție fiscală sau după caz, de control antifraudă, sau din activitatea de executare silită, constatările stabilite și încasate depășesc 10 milioane de euro.
Valoarea stimulentelor financiare acordate nu poate depăși de trei ori cuantumul salariului de bază al funcționarului public căruia i se acordă aceste sume.
Plata stimulentelor financiare se realizează dintr-un fond constituit la nivelul ANAF prin reținerea, ca venituri proprii, din sumele stabilite și încasate (prin acte administrativ-fiscale sau procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, rămase definitive în sistemul căilor de atac) a unor sume echivalente cu de trei ori cuantumul salariilor de bază ale funcționarilor publici care vor primi stimulentele, relateză stiripesurse.ro
Taguri
Articolul anterior Nicolae Ciucă: „Am votat pentru prosperitate, securitate și democrație”
Articolul următor Liberalul Silviu Coşa a votat pentru echilibru, siguranţă şi prosperitate

Comentează știrea

doru tulus
22 noiembrie 2024

Exact de ne trebuie ca javre de machedoni care sunt cu zecile la Anaf Constanta, sa ia prime din controalele abuzive care le fac??? Asta seamna cu cota parte din amenzi ???!!!

dan barna
24 noiembrie 2024

Dar doctorii, politistii,educatorii si profesorii nu primesc prime pentru ca si-au facu treaba ??? Nu deoarece ptr asta sunt deja platiti???Pe bune/???Cat de jos ne putem cobora ca si Tara ca si oameni???

Răspuns la:
Adăugat de : doru tulus, 22 noiembrie 2024
Exact de ne trebuie ca javre de machedoni care sunt cu zecile la Anaf Constanta, sa ia prime din controalele abuzive care le fac??? Asta seamna cu...

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei