Produs retras de pe piaţă, din cauza riscului de arsuri termice și electrocutare!

de Alina DRACOPOL Miercuri, 10 Ianuarie 2024 377
Retailerul Ikea a anunțat că retrage de pe piață un anumit tip de încărcător USB, din cauza unei defecțiuni la cablul de încărcare. Acesta te poate electrocuta sau îți poate distruge telefonul. Toți clienții care returnează încărcătorul își vor primi banii înapoi.

”IKEA îndeamnă toți clienții care dețin încărcătorul USB ÅSKSTORM 40W gri închis, articol cu numărul 50461193, să nu mai utilizeze produsul și să contacteze IKEA pentru rambursarea integrală a sumei plătite pe produs. Siguranța este prioritatea principală la IKEA. Prin urmare, IKEA recheamă încărcătorul USB ÅSKSTORM 40W gri închis din cauza riscului de arsuri termice și electrocutare cauzate de uzura cablului de alimentare.
IKEA dezvoltă produsele utilizând un program riguros de evaluare a riscurilor și de testare, pentru a se asigura că acestea respectă toate legile și standardele aplicabile pe piețele unde sunt vândute. Cu toate acestea, am primit informații conform cărora cablul încărcătorului USB ÅSKSTORM 40W gri închis se poate deteriora după o perioadă mai lungă de utilizare în care a fost înfășurat în jurul încărcătorului sau îndoit în mod repetat. Cablul deteriorat poate cauza arsuri termice și electrocutare. Prin urmare, IKEA recheamă încărcătorul USB ÅSKSTORM 40W gri închis.
Încărcătorul USB ÅSKSTORM 40W gri închis poate fi identificat prin numărul de model ICPSW5-40-1 care poate fi găsit pe eticheta de pe partea din spate a încărcătorului USB.”, arată un comunicat al Ikea.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei