Protest al Federației Sindicatelor din Comerț. Se alătură și muncitorii constănțeni

de Andreea CARAUA Luni, 18 Martie 2024 420
Luni, 18 martie, între orele 11:00 și 13:00, angajații din comerț protestează în fața Ministerului Muncii, alături de Federația Sindicatelor din Comerț și de Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA.
Protestatarii solicită Guvernului României negocierea unui contract colectiv de muncă la nivel național, indexarea salariilor simultan cu creșterea salariului minim pe economie, scutirea de taxe a tichetelor de masă și de vacanță și introducerea în codul muncii a coeficienților de ierarhizare și a limitelor maxime și minime ale suporturilor.
Ion Caraignat, președintele CSN Cartel Alfa Constanța, a informat că mulți dintre angajații din comerț au studii postliceale și diplome de facultate, „iar majoritatea sunt plătiți cu salariul minim pe economie și doresc, prin acest contract unic la nivel național, să apară (…) o grilă de ierarhizare în funcție de meserie”.
Potrivit sursei citate, la acțiunile de protest din București vor participa și lucrători comerciali din Constanța.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei