Punctul de pensie este, în prezent, mai mic decât în 2008

de Cuget Liber Joi, 18 Martie 2010 186
În ianuarie 2010, punctul de pensie a fost de numai 39,9 procente din salariul mediu brut, adică 732,8 lei. Față de anul trecut, pensiile au avut o evoluție descrescătoare în raport cu salariile. În aprilie 2009, punctul de pensie a fost de 42,4% din salariul mediu brut, în timp ce în luna octombrie acesta a ajuns la 43,2%. Explicația constă în faptul că în 2009, Guvernul Boc a mărit pensiile cu 5%, două procente în aprilie, iar restul de trei în luna octombrie. Punctul de pensie din acest an este și mai mic decât cel din octombrie 2008, când atingea 45 de procente, dar se apropie de valoarea celui din ianuarie 2008, adică 37,5% din salariul mediu brut. Pensionarii încă mai cer Guvernului să majoreze punctul de pensie la 45%, așa cum prevede legea, motivând că vârstnicii nu pot face față prețurilor care au crescut în ultima perioadă. De cealaltă parte, calculele făcute de executiv arată că dacă s-ar pune în aplicare această măsură, bugetul de pensii ar fi și mai vulnerabil decât este. Altfel spus, deficitul ar crește de la 1,5 miliarde de euro, înregistrat anul trecut, la 3 miliarde de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei