Pentru perioada 16 - 19 aprilie 2013, 28 de asociații de proprietari din Constanța și patru blocuri din Cernavodă sunt avizate pentru debranșare din cauza datoriilor de peste 115.000 lei către S.C. RAJA S.A.
- Publicitate -
Datornicii pot rămâne fără apă potabilă dacă în termen de cinci zile de la avizare nu și-au achitat restanțele. Potrivit reprezentanților RAJA, cele patru condominii din Cernavodă nu sunt nici măcar constituite in asociații, motiv pentru care în ultimii trei ani, au fost notificate și somate de zeci de ori pentru a intra în legalitate: să se constituie în asociații sau să-și desemneze un reprezentant pentru încheierea convențiilor de facturare individuală. "În cazul în care în termenul de cinci zile, proprietarii de apartamente din cele patru blocuri nu încheie convențiile de facturare individuală sau nu-și achită debitele restante, vor fi debranșați de la sistemul de alimentare cu apă", precizează purtătorul de cuvânt al S.C. RAJA S.A., Irina Oprea.