Cu toate că trăim în epoca tehnologiei, în secolul XXI, statisticile Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța ne arată exact contrariul. Totul pleacă de la situația înregistrată la începutul anului școlar 2024-2025, odată cu finalizarea triajului epidemiologic în rândul elevilor și preșcolarilor. Datele stau în felul următor: la nivelul județului nostru, au fost verificate 240 de unități de învățământ, 233 de copii fiind depistați că s-au prezentat la cursuri cu păduchi, râie, rubeolă, angine, diferite boli infecțioase.
- Publicitate -
În urma aceluiași triaj epidemiologic efectuat de către medici la fiecare început de an școlar, au fost depistați 128 copii cu păduchi, doi cu râie, cinci cu micoze, 64 cu angine, unul cu scarlatină, doi cu varicelă. După recontrol, nu au mai fost găsiți copii cu râie, ci doar câteva zeci cu păduchi. Potrivit statisticilor realizate de Direcţia de Sănătate Publică, scopul triajului epidemiologic a fost acela de a controla elevii care vin din afara comunităţii şi pot aduce cu ei diverse afecţiuni, unele cu potenţial infecto-contagios. Controlul a fost făcut, în fiecare clasă, de către medicul şcolar sau, după caz, de către medicul de familie.
Cei care au fost identificaţi cu afecţiuni contagioase au fost scoşi în afara comunităţii şcolare până la vindecarea lor. În tot acest timp, acolo unde a fost cazul, aceștia au primit tratament. Angajații DSPJ au precizat că astfel de controale se desfăşoară periodic, de obicei pe parcursul a două săptămâni, imediat după vacanţă şi pornesc de la ideea că este necesară o supraveghere a întregii comunităţi şcolare pe o perioadă cât mai mare.
Pentru că nu s-au eliminat toate cazurile de pediculoză, copiilor rămași acasă nu le este recomandat să se scarpine cu mâna murdară, pentru că nu fac altceva decât să înrăutăţească lucrurile, atrag atenţia specialiștii, existând pericolul ca leziunile să se suprainfecteze. Potrivit acestora, gazul, un remediu împotriva pediculozei folosit pe vremea bunicii, este mult prea agresiv pentru pielea capului. Mai potrivite sunt şampoanele şi soluţiile speciale care se găsesc în farmacii şi au puterea de a elimina paraziţii în câteva zile, cu condiţia ca întreaga familie să se trateze împreună cu persoana infestată.
Din păcate, în ultima vreme, au existat și persoane care au recurs la folosirea unor substanțe antiparazitare de uz veterinar, în loc să își cumpere unele pentru uz uman. Multe cazuri s-au înregistrat în alte județe ale țării, unde au fost internați zeci de copii anul acesta, cu toții ajungând cu stări de rău la camerele de gardă, după ce părinții sau rudele au stropit camerele cu soluții de uz veterinar, ca să-i scape de paraziți, iar cei mici le-au inhalat. Mai mult decât atât, unii micuți au fost spălați pe cap sau pe corp cu astfel de produse de uz neindicate.
Toate acestea în condițiile în care respectivele produse, care se folosesc pentru deparazitarea animalelor au concentrații mari de substanțe toxice care afectează grav sănătatea oamenilor și pot duce la deces.