Restricții de circulație în zona peninsulară. Care este motivul

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 16 Martie 2019 697
Sediul reabilitat al Sucursalei Regionale Constanța a Băncii Naționale a României, din Piața Ovidiu, va fi inaugurat la începutul săptămânii viitoare. Evenimentul este prilejuit de sărbătorirea a 125 de ani de activitate a băncii centrale în cel mai important oraș din Dobrogea.

Pentru ca activitățile programate să se desfășoare în condiții optime, autoritățile locale au luat decizia ca traficul rutier va fi restricționat în ziua de luni, 18 martie. Astfel, între orele 6.30 și 15.00, va fi închisă circulației strada Marcus Aurelius, pe tronsonul delimitat de strada Dimitrie Cantemir și intrarea în Piața Ovidiu.

De asemenea, circulația autovehiculelor va fi interzisă pe strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, de la intersecția acesteia cu strada Remus Opreanu până la intrarea în Piața Ovidiu, inclusiv intersecția străzii Revoluției din 22 Decembrie 1989 cu strada Crângului.

Actualul sediu al Sucursalei Regionale BNR Constanța, fostul Hotel Mercur, a intrat în proprietatea Băncii Naționale a României cu mai bine de 85 de ani în urmă. Construită în stil eclectic cu multe elemente decorative caracteristice stilului neo-românesc, clădirea a fost inclusă de Ministerul Culturii și Cultelor pe lista monumentelor istorice.  
Reinaugurarea clădirii constituie rezultatul finalizării lucrărilor de amenajare care au avut loc între anii 2014 și 2018. Reabilitarea sediului Băncii Naționale a României din Constanța se înscrie în eforturile Băncii Naționale a României de a-și conserva patrimoniul imobiliar, ca parte semnificativă a patrimoniului național. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei