Ro-Alert ajută sau încurcă? Agenții economici de pe litoral, supărați că le-a gonit turiștii

de Andreea ANDRONACHE Miercuri, 18 Septembrie 2024 1100
În ultimele săptămâni, locuitorii județelor Constanța și Tulcea au fost „bombardați” cu mesaje Ro-Alert care îi informau atât despre riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian, cât și despre fenomene meteorologice extreme. Aceste mesaje par să îi afecteze atât pe dobrogeni, cât și pe turiștii care doresc să își petreacă vacanța pe litoral și în Delta Dunării.
Vremea rea a pus stăpânire pe Dobrogea în ultimele săptămâni, înregistrându-se cantități record de precipitații. Mai multe case, străzi sau subsoluri din Constanța și Tulcea au fost inundate, fiind constatate pierderi destul de mari. „Cireașa de pe tort” care a speriat atât constănțenii, cât și tulcenii a fost în data de 7 septembrie, când a fost emis un mesaj prin care populația era atenționată de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Locuitorii din județul Tulcea, fiind mai aproape de zona conflictului, sunt oarecum obișnuiți cu astfel de alerte, însă constănțenii au tras o sperietură zdravănă.

Mai mulți hotelieri și agenți economici de pe litoral și din Delta Dunării solicită autorităților să limiteze mesajele de tip Ro-Alert doar pentru cazurile care sunt cu adevărat extreme. Aceștia susțin că avertizările îi panichează pe turiști, care își anulează mai apoi rezervările, înregistrând astfel pierderi semnificative. De asemenea, agenții economici de la malul mării și din Delta Dunării afirmă că aceste mesaje sunt tot mai frecvente. De exemplu, la începutul săptămânii trecute au fost emise trei mesaje într-o singură zi.
„Întotdeauna există fenomene meteorologice. Am avut ploi, iar ploi pot să fie și în orice altă vacanță. Nu există asemenea mesaje în alte destinații turistice pentru că ele panichează turiștii. S-au produs multe anulări de vacanțe. Orice turist este sensibil la asemenea evenimente și considerăm că înmulțirea numărului acestor mesaje determină consecințe nefaste și renunțări la vacanțe, ceea ce generează pierderi financiare. Sperăm să avem luna aceasta turiști măcar în weekend”, a declarat Corina Martin, președintele asociației patronale RESTO.

Numărul turiștilor din Deltă a scăzut cu 30%

Nu doar agenții economici de pe litoral au fost afectați, ci și cei din Delta Dunării, care au avut cele mai multe rezervări anulate. Proprietarii pensiunilor spun că acest sezon estival a fost puternic afectat de avertizările Ro-Alert, iar numărul turiștilor a scăzut chiar și cu 30%.

„Anul acesta a fost unul dintre cele mai proaste sezoane turistice în Delta Dunării, și nu din cauza agenților economici, nu din cauza activității sau serviciilor pe care toți operatorii din Deltă le oferă. Am fost foarte afectați și suntem afectați de mesajele Ro-Alert, care de cele mai multe ori sunt trimise nejustificat, cu raze foarte mari pentru niște evenimente care au loc la granița României, și mă refer în mod concret la Podul Ruse și Portul Ismail. Aș dori ca aceste mesaje Ro-Alert să fie trimise pe o rază de maximum trei kilometri, adică acolo unde se întâmplă acele evenimente. Delta Dunării este o zonă sigură, suntem încă în plin sezon turistic. Este total neplăcut să organizezi un grup de persoane care trebuie să ocupe 60-80 de camere, iar apoi să fii anunțat, din cauza unui asemenea mesaj de tip Ro-Alert, că turiștii nu trebuie puși în pericol și că trebuie să anulăm. Cumva îi înțelegi pe acei turiști că anulează pentru că nimeni nu s-ar duce într-o zonă nesigură cu familia, cu copiii. Nu trebuie să creăm panică pentru că plouă. Plouă jumătate de oră, iar apoi totul este liniștit. Delta Dunării a pierdut 20-30% din turiști din cauza aceasta”, a declarat Daniel Ilușcă, președintele patronatului Tulcea-Delta Dunării.
O familie din județul Constanța și-a anulat vacanța în Delta Dunării tocmai din acest motiv.
„Avem rude acolo și ne-au povestit de aceste mesaje cu care se mai trezesc în toiul nopții. Multe persoane care locuiesc acolo ne-au spus că se aud împușcături și bubuituri. Am anulat vacanța și vom vedea când am putea să reprogramăm. Ne este frică și nu vrem să fim stresați în vacanță”, a declarat pentru redactorii ziarului „Cuget Liber” Mariana Moldoveanu, constănțeancă.

Ro-Alert înainte de cutremur?

Un cutremur cu magnitudinea 5,4 a avut loc luni, 16 septembrie, în România, având epicentrul la o distanță de 13 kilometri de localitatea buzoiană Bisoca, acesta fiind resimțit și în Constanța. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a discutat atât în trecut, cât și acum despre posibilitatea emiterii unor mesaje Ro-Alert înainte de cutremur. Acesta a subliniat că, în prezent, nu este posibil să se transmită astfel de avertizări înainte de producerea unui seism. Arafat a explicat că alertele ar fi utile în cazuri precum oprirea gazelor sau a curentului electric, dar a avertizat că un mesaj transmis cu câteva minute înainte ar putea provoca panică.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei