Miercuri, 01 Iulie 2026

România, peste media europeană la decese infantile provocate de boli respiratorii

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 01 Iulie 2026 19 < 1 min citire
România, peste media europeană la decese infantile provocate de boli respiratorii
Bolile aparatului respirator au cauzat aproximativ 22,5% dintre decesele copiilor sub un an în România, față de 3,39% la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor analizate pentru ultimii cinci ani.
Pentru reducerea mortalității infantile, Organizația „Salvați Copiii“ România a dotat, din 2010 până în prezent, 296 de unități medicale din toate județele țării cu peste 2.010 echipamente vitale, în valoare de peste 21 de milioane de euro. De aceste investiții au beneficiat peste 600.000 de nou-născuți și copii cu vârsta de până la cinci ani.
Peste 70% dintre echipamentele donate sunt folosite zilnic, iar dotarea spitalelor a contribuit la reducerea transferurilor către centrele mari, unele secții raportând scăderi de până la 70%.
De asemenea, în prima parte a anului 2026, „Salvați Copiii“ a sprijinit alte zece unități medicale cu peste 24 de echipamente, iar până la finalul anului sunt prevăzute noi investiții pentru 25 de spitale și cinci centre de urmărire a copiilor cu risc.
Taguri
Articolul anterior Micii șahiști de la CSM Constanța, medaliați la Festivalul Internațional Trofeul Litoralului
Articolul următor AUR vrea suspendarea lui Nicușor Dan și alegeri anticipate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei