Duminică, 07 Iunie 2026

România va accesa Fondul European de Solidaritate pentru pagubele provocate de inundaţii

de Madalina PETRESCU Miercuri, 02 Octombrie 2024 243 1 min citire
România va accesa Fondul European de Solidaritate pentru pagubele provocate de inundaţii
Premierul Marcel Ciolacu a abordat în şedinţa de Guvern de astăzi problema asistenţei financiare din partea Guvernului pentru a acoperi pagubele survenite în urma inundaţiilor şi a precizat că este nevoie de sprijin european.
Marcel Ciolacu a anunţat faptul că Guvernul va cere ajutorul Comisiei Europene pentru fonduri de urgenţă care va trebui transmisă la timp având în vedere că în acest moment deja sunt alocaţi 1.5 miliarde de euro.
Mai mult, premierul cere autorităţilor să realizeze un raport clar şi centralizat pentru a se încadra cu cererea pentru Fondul European de Solidaritate până pe 1 noiembrie.
"Discutăm azi și despre accesarea Fondului European de Solidaritate, ca să acoperim pagubele produse de inundațiile din septembrie. Trebuie să transmitem la timp cererea de asistență financiară Comisiei Europene, fiindcă avem deja alocați 1,5 miliarde de euro. Evaluarea pagubelor este esențială și cer tuturor autorităților implicate să finalizeze rapid centralizarea datelor. Vreau să avem săptămânal o informare clară, ca să ne încadrăm în termenul final de 1 noiembrie", a transmis premierul Marcel Ciolacu.
Guvernul a anunţat anterior că va mai aloca un ajutor de 15.000 de lei la cel anterior de 10.000 de lei pentru familiile afectate. Măsura vizează susţinerea familiilor ale căror bunuri şi locuinţe au fost distruse sau grav afectate. 6.000 de persoane vor beneficia de acest ajutor.
"Oamenii din acele localităţi au primit deja suma de 10.000 de lei, alocaţi de către Guvern săptămâna trecută. În urma unei decizii luate în coaliţia de guvernare PSD-PNL, acordăm încă 15.000 de lei cu care îşi pot înlocui bunurile distruse şi, de asemenea, banii pot fi folosiţi şi pentru achiziţia de combustibil, pentru încălzirea locuinţei", a spus prim-ministrul Marcel Ciolacu pe 25 septembrie.
Taguri
Articolul anterior O femeie a fost strivită de un copac în curtea instituției la care lucra
Articolul următor Victorie pentru Simona Halep! A trecut în turul doi la Hong Kong 125 Open

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei