Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Rupere de nori pe Valea Prahovei. Mai multe drumuri inundate

de Madalina PETRESCU Vineri, 02 Iunie 2023 290 < 1 min citire
Rupere de nori pe Valea Prahovei. Mai multe drumuri inundate
O ploaie torenţială de câteva zeci de minute a provocat inundaţii în localitatea prahoveană Vărbilău, unde drumurile au devenit impracticabile.
În aceeaşi zonă, un drum judeţean care face legătura între comuna Vărbilău şi oraşul Slănic a fost blocat de aluviuni. Şi în staţiunea Sinaia canalizarea nu a mai făcut faţă debitului mare, unele străzi fiind acoperite cu apă.
Drumul judeţean 102 Vărbilău – Slănic este blocat, vineri după-amiază, 2 iunie, în urma ploii torenţiale. La faţa locului au fost aduse utilaje, care acţionează pentru deblocare, informează ziare.com.
În comuna Vărbilău, una dintre localităţile aflate sub Cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, vineri după amiază, străzile şi mai multe curţi au fost acoperite de ape în doar câteva zeci de minute.
De asemenea, la Sinaia canalizarea nu a mai făcut faţă după o ploaie torenţială. Bulevardul care traversează centrul oraşului a fost acoperit de apă, după cum arată imaginile postate de turiştii aflaţi vineri în staţiunea de pe Valea Prahovei.
La Comarnic, un bărbat de 80 de ani a rămas suspendat pe o stâncă după ce podețul care traversa râul Prahova s-a rupt.
Taguri
Articolul anterior Rezervele valutare ale BNR au scăzut în mai la 53,082 miliarde euro
Articolul următor Regele Charles a recitat din Eminescu la Cotroceni. „Întodeauna m-am simțit acasă în România”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei