S-au deschis Băile Reci din cadrul Spitalului de Recuperare Eforie Nord

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 18 Iunie 2024 358
Atât constănţenii, cât şi turiştii pot merge, acum, şi la Băile Reci din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Eforie Nord, acestea fiind deschise în weekend. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, programul este zilnic, în intervalul orar 7:00 - 19:00. Prețurile sunt următoarele: o intrare - 40 lei, cinci intrări - 160 lei, zece intrări - 300 lei. Copiii vor avea intrarea gratuită, împreună cu un părinte, fără a li se elibera tichet de intrare. Menţionăm că efectele benefice ale factorilor de cură naturali de pe litoralul Mării Negre şi ale nămolului şi apei sărate a Lacului Techirghiol sunt menţionate încă de pe vremea romanilor, fiind benefice într-o mare diversitate de afecţiuni reumatice (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, gonartroză, coxartroză, spondiloză etc), ortopedice (sechele post-traumatice sau post-operatorii), dermatologice (psoriasis, alergodermii, eczeme pe fond alergic). În plus, curele la Băile Reci au rol preventiv la copii şi adolescenţi (prevenire rahitism, dezvoltare armonioasă scheletală, creşterea imunităţii generale).
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei