S-au simplificat procedurile de adopție! Navigatorii, avantajați de noua lege

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 09 Iunie 2016 634
Deși mii de copii români așteaptă să fie adoptați într-o familie care să le poarte de grijă, să îi iubească și să le ofere o viață mai frumoasă, statul pare că ține mai mult la niște proceduri aberante decât la ei. Ani la rândul, adopțiile s-au desfășurat cu încetinitorul și abia acum, în al doisprezecelea ceas, reprezentanții ministerului par să fi înțeles că legislația este defavorabilă și că trebuie schimbate unele prevederi.
Așa se face că, în decurs de numai câțiva ani, Legea Adopției a suferit numeroase modificări. Cea mai recentă urmează să intre în vigoare în luna august și ar putea simplifica procedurile.
"Au apărut modificări privind regimul juridic, care vizează mai ales termenele, lucru care cu siguranță va ajuta la finalizarea adopțiilor mai rapid", a declarat, pentru "Cuget Liber", Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Potrivit acesteia, termenul de valabilitate a atestatelor obținute de familiile care doresc să adopte a crescut de la un an la doi ani. "Din practică, s-a observat că într-un an nu reușesc toate familiile să finalizeze procesul de adopție, așa că s-a luat măsura prelungirii valabilității atestatului", a mai spus reprezentantul DGASPC Constanța.
De asemenea, noile prevederi elimină termenul de doi ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Odată obținut acest statut, ca urmare a pronunțării unei hotărâri de către instanța judecătorească, va fi valabil până la încuviințarea adopției copilului respectiv sau până la împlinirea de către acesta a vârstei de 14 ani. În acest sens, nu mai este necesară reluarea demersurilor în instanță și pe cale de consecință nici reluarea căutărilor părinților și rudelor.
Copiii, declarați mai repede adoptabili
"Mai mult decât atât, perioada pe care un copil o poate petrece în sistemul de protecție a fost redusă de la un an la șase luni, el putând fi declarat adoptabil mult mai repede. Iar dacă perioada în care era evaluată o familie pentru a putea fi declarată aptă să adopte a fost redusă de la 120 de zile la 90 de zile", a mai completat Roxana Onea.
Însă una dintre cele mai importante modificări îi vizează direct pe constănțenii navigatori care doreau să adopte și, până acum, erau constrânși să dea o declarație notarială prin care să spună că în ultimele 12 luni nu au lipsit mai mult de trei luni din țară. Acum, însă, noua lege prevede ca aceștia să fi locuit în țară cel puțin trei luni, în ultimele șase luni.
Din ce în ce mai multe familii atestate
La nivelul județului Constanța, de la începutul anului și până în prezent, au fost atestate 56 de familii, iar șase copii au fost încredințați în vederea adopției, în perioada de 90 de zile de adaptare și monitorizare.
De asemenea, instanța a încuviințat adopția pentru alți 17 copii.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei