Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a primit, pentru anul 2010, un buget de 30.562.000 lei, ce reprezintă numai 68,42% din necesar. Fondurile acordate obligă conducerea instituției să caute urgent măsuri pentru a se încadra în buget.
- Publicitate -
"Am propus diminuarea tuturor cheltuielilor materiale în procent de cel puțin 30%, reducerea numărului de personal cu aproximativ 240 de persoane sau suspendarea/amânarea la plată a unor drepturi salariale și diminuarea veniturilor salariale brute ale întregului personal al DGASPC Constanța cu cel puțin 29%", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul coordonator al DGASPC, Petre Dinică.
Potrivit acestuia, aplicarea acestor măsuri va determina scăderea calității serviciilor oferite și va conduce la întreruperea și nerespectarea planurilor individuale de interventie, pierderea capacităților funcționale restante ale beneficiarilor și la imposibilitatea realizării unor intervenții specifice la copiii sau persoanele care suferă de afecțiuni psihice cronice. De asemenea, vor apărea întârzieri în soluționarea cu celeritate a cazurilor și va fi imposibilă asigurarea serviciilor de prevenție.
De asemenea, față de aceste măsuri, salariații, prin organizațiile sindicale, și-au manifestat nemulțumirea, amenințând cu acțiuni de protest. "Am considerat că este imperios necesar să tragem un nou semnal de alarmă și ne-am adresat în scris primului ministru al României, Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor Publice, Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului, Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap, Prefecturii Constanța și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România", a mai precizat Petre Dinică.