Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner a respins ideea că săptămâna de lucru de patru zile, la acelaşi salariu, va deveni regula în cea mai mare economie a Europei, transmite Bloomberg.
- Publicitate -
"Niciodată în istorie o societate nu şi-a crescut prosperitatea prin mai puţină muncă", a spus Christian Lindner la un eveniment organizat vineri seara la Lucerna (Elveţia).
Ideea unei reduceri a programului de lucru săptămânal este din ce în ce mai des vehiculată, după ce pandemia de Covid a dat peste cap programul de muncă şi a oferit multor oameni o imagine asupra modului în care diferite modalităţi de lucru ar putea să le îmbunătăţească viaţă.
Programele pilot sugerează că introducerea săptămânii de lucru de patru zile poate duce la o reducere a stresului şi anxietăţii în rândul muncitorilor, precum şi la creşterea eficienţei şi veniturilor pentru angajatori. Un număr de aproximativ 50 de companii din Germania au de gând să participe la un test de şase luni care va începe în luna februarie.
"Cheia prosperităţii rămâne munca din greu", a precizat Lindner, preşedintele Partidului Liber Democrat (FDP), unul din partidele din coaliţia la putere în Germania.
În cursul negocierilor salariale anuale pentru lucrătorii din industria siderurgică, care vor începe la mijlocul lunii noiembrie, puternicul sindicat IG Metall intenţionează să solicite introducerea săptămânii de lucru de patru zile, via o reducere a programului de lucru săptămânal, de la 35 până la 32 de ore, la acelaşi salariu.