Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Săptămâna Prevenirii Criminalității, lansată la Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 29 Septembrie 2014 112 < 1 min citire
Săptămâna Prevenirii Criminalității, lansată la Constanța
Astăzi, și la Constanța, precum în restul țării, a demarat "Săptămâna Prevenirii Criminalității". Campania, ajunsă la ediția a IX-a, se desfășoară în perioada 29 septembrie - 3 octombrie. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, comisarul șef Bogdan Despescu, șeful Poliției Constanța, a declarat referitor la acest proiect. "Polițiștii constănțeni desfășoară pe toată perioada anului activități de prevenire, dar acum este o campanie care se desfășoară la nivel național. În prima zi se desfășoară acțiuni pentru prevenirea delicvenței juvenile, a doua zi pentru prevenirea victimizării minorilor; miercuri, 1 octombrie, vor fi desfășurate activități pentru prevenirea infracțiunilor de furt, joi, pentru prevenirea faptelor cu violență, iar vineri pe siguranța rutieră". Parteneri în această campanie sunt, printre alte instituții, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Avarie CET. 12 ore fără apă caldă în toate cartierele Constanței
Articolul următor Hoți prinși în flagrant, în triajul Palas

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei