Șase centre de permanență vor fi deschise până la finele lui 2009

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 11 Septembrie 2009 404
Autoritățile sanitare constănțene intenționează să înființeze, până la sfârșitul anului, încă șase centre de permanență. Potrivit dr. Liviu Mocanu, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, în prezent, în județul Constanța funcționează trei centre de permanență, la Cumpăna, Năvodari și Cogealac. Ar mai fi nevoie, pentru a acoperi nevoile de ordin medical din mediul rural constănțean, de aproximativ 14 astfel de unități, dar numai câteva vor fi deschise până la finele anului. "Am făcut un plan să fie acoperit nordul, sudul și centrul județului. Centrele vor fi în zonele Hârșova, Cernavodă și Băneasa. Sunt în plan, de asemenea, un centru de permanență la Negru Vodă și redeschiderea celui de la Mihail Kogălniceanu, unde a funcționat până de curând, dar a rămas fără medici. În prezent, sunt cinci medici interesați să lucreze în centrul de permanență", a adăugat reprezentantul CJAS. Lunar, un centru de plasament are nevoie de aproximativ 12.000 de lei pentru a funcționa, iar banii vin de la bugetul de stat, prin transfer.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei