Sătui de promisiuni și să se mai mulțumească cu firimituri, pentru prima dată în cei 192 de ani de existență a Arhivelor Naționale ale României, specialiștii acestei instituții au intrat de luni, 11 noiembrie, în grevă generală. Mișcarea de protest vine la doar câteva zile după acțiunea din 4 noiembrie, când reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în subordinea căruia se află, nu ar fi dat dovezi clare că ar vrea să soluționeze problemele existente în serviciile județene ale Arhivelor Naționale.
- Publicitate -
După ani și ani de zile în care au suportat condițiile de salarizare impuse de MAI, angajații Arhivelor Statului au decis că este momentul să ia atitudine. Drept urmare, atât salariații Direcției Județene a Arhivelor Naționale Constanța, cât și cei ale celorlalte servicii județene din țară au intrat, începând de luni, 11 noiembrie 2024, în grevă generală. Ei spun că au ajuns, efectiv, la capătul răbdării din cauza indolenței factorilor decizionali și că greva pe care doar ce au declanșat-o este prima din istoria Arhivelor Naționale ale României și a Ministerului Afacerilor Interne.
În aceste condiții, de ieri, 11 noiembrie, Arhivele nu mai răspund solicitărilor constănțenilor. „Sunt închise toate activităţile. Nu este deschis ghişeul de relaţii cu publicul, deci nu are cine să preia cererile petenţilor”, ne-a declarat Andreea Mănăilă, angajată a Arhivelor Statului Constanţa. Ea a precizat că, în ultimii ani, angajaţii au mai beneficiat de unele măriri salariale, dar de circa 5%-10%, ceea ce nu este suficient. „Noi am mai declanşat o grevă la începutul lunii mai şi, tot aşa, am vrut să scoatem în evidenţă diferenţele de salarizare între Aparatul Central şi structurile teritoriale, în condiţiile în care munca este aceeaşi. Poate, uneori, volumul nostru de muncă este chiar mai mare, personalul este subdimensionat (suntem doar şapte persoane angajate). Dacă am mai avea trei-patru colegi, ne-am putea desfăşura activitatea în condiţii normale. De exemplu, un angajat al Arhivelor Naţionale are diverse atribuţii, începând de la cele de control, la creatorii şi deţinătorii de documente (operatori economici, primării, instituţii publice şi private), până la rezolvarea solicitărilor venite din partea petenţilor. În ceea ce priveşte greva, aceasta este organizată pe termen nedeterminat, până la soluţionarea revendicărilor legate de salarii. Diferenţele între salariile noastre şi cele ale colegilor de la Arhivele Naţionale din Bucureşti sunt mari, de aproximativ 1.000 - 1.500 de lei. Vrem să avem şi noi aceleaşi salarii”, a declarat aceasta pentru „Cuget liber”.
„Suntem singura instituție aflată într-o astfel de situație de discriminare evidentă”
„Suntem solidari cu ceilalţi colegi din ţară cu speranţa că doleanţele noastre îşi vor găsi rezolvarea. Noi, la nivelul instituţiei, suntem şapte angajaţi şi deservim asistenţă de specialitate, pe partea de arhivă, la nivelul întregului judeţ. Este un volum de muncă titanic, raportat la numărul de personal. Ne descurcăm foarte greu. De exemplu, am colegi de facultate, care nu mai aleg acest domeniu de activitate, din cauza salariilor, alegând să se angajeze în mediul privat”, a adăugat, la rândul său, Diana Blîndu.
Arhivarii au mai spus că, anul trecut, ministrul Cătălin Predoiu, de ziua Arhivelor Naționale, își exprima aprecierile față de profesioniștii care lucrează în acest domeniu, printr-un mesaj publicat pe site-ul MAI. Anul acesta, susţin angajaţii Arhivelor, ar fi dovedit că nu este interesat de soarta angajaților din structurile județene ale Arhivelor Naționale. Concluzia trasă vine în contextul condițiilor de muncă și discriminării salariale existente între Aparatul Central și teritoriu, discriminare pe care nu a eliminat-o, în ciuda eforturilor angajaților din teritoriu.
„Suntem singura instituție aflată într-o astfel de situație de discriminare evidentă, iar o mare parte dintre angajați au părăsit deja sistemul, alegând alte instituții unde sunt salarizați corect, pe principiul «muncă egală, remunerație egală». În cazul în care factorii decizionali nu vor aproba revendicările noastre, suntem pregătiți să continuăm greva pe termen nedeterminat. Nerezolvarea inechităților salariale va avea efecte grave asupra societății civile, prin întârzierea soluționării numeroaselor solicitări privind vechimea în muncă sau reconstituirea dreptului de proprietate, neeliberarea actelor de stare civilă pentru dobândirea cetățeniei române și blocarea accesului cercetătorilor la sălile de studiu”, au declarat arhivarii.