Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Scandal în programul Casa Verde Fotovoltaice. Ce se întâmplă cu cei prinși că au folosit inteligența artificială

de Simona ANGHEL Duminică, 13 Octombrie 2024 2320 1 min citire
Scandal în programul Casa Verde Fotovoltaice. Ce se întâmplă cu cei prinși că au folosit inteligența artificială
Administrația Fondului pentru Mediu derulează o anchetă cu privire la înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice, iar cei care au folosit programe interzise vor pierde finanțarea, a anunțat ministrul de resort, Mircea Fechet. Aceasta după ce HotNews.ro a scris că un soft care se vinde pe internet poate înscrie un dosar în doar 9 secunde completând automat codurile captcha, lucru interzis în ghidul de finanțare. Anul viitor ar putea avea prioritate cei care locuiesc în zone cu mai puțini prosumatori.
Anul acesta, interesul oamenilor pentru programul Casa Verde Fotovoltaice a fost atât de mare, încât bugetele s-au epuizat în mai puțin de 2 minute la fiecare dintre sesiuni. Recordul a fost la regiunea București-Ilfov, unde înscrierea s-a terminat într-un minut și 5 secunde.
HotNews.ro a scris, la începutul acestei săptămâni, că un soft care se vinde cu 250 de lei pe internet rezolvă înscrierea persoanelor fizice în programul Casa Verde chiar și în 9 secunde, completând automat inclusiv cele două coduri captcha, cu ajutorul inteligenței artificiale, după cum arată un filmuleț postat de cel care îl comercializează.
Într-o discuție privată cu reporterul HotNews.ro, persoana care vinde acel soft a precizat că programul „se va folosi pe proprie răspundere”. Omul a susținut că a folosit acel program la toate sesiunile din acest an.
Potrivit unui centralizator publicat de Administrația Fondului pentru Mediu, din totalul de 65.996 de dosare depuse, un număr de 2.448 de dosare au fost înscrise în mai puțin de 30 de secunde.
Anul acesta, fiecare beneficiar va primi de la stat 30.000 de lei pentru panouri fotovoltaice și baterii de stocare, iar bugetul total al schemei este de 2 miliarde de lei.
Peste 65.000 de dosare au fost înscrise în ediția din acest an, care s-a derulat în perioada 27 septembrie – 8 octombrie.
Taguri
Articolul anterior Aproape 1.700 de pensionari nemulţumiţi. "Dosarele cu probleme sunt revizuite şi li se dau banii din urmă"
Articolul următor Numărul medicamentelor compensate și gratuite va crește de la 1 noiembrie

Comentează știrea

"din totalul de 65.996 de dosare depuse, un număr de 2.448 de dosare au fost înscrise în mai puțin de 30 de secunde"
12 octombrie 2024

"Cei prinși că au folosit inteligența artificială pierd finanțarea" , si cum ii prindeti? La timp poate azi, ca e 30secunde. Maine ajustez softul la 10minute per inscriere si vezi specialist care-ce-cum ! Ai 2saptamani sa adaugi un dosar, pai cite de intreprinzator ? 1h = 10 dosare si pe zi = 240 dosare, 10 zile = 2000 dosare ! De unde 2000 de dosare per-intreprinzator? NU adaugarea automata e baiul ci "regula de validare la finantator". Adica e irelevat ca ai depus la nr.3 sau nr.3333 dosarul daca verificarea "umana" e adecvata ! Doar cu validare umana se poate rezolva neajunsul, ca softul plus "spionul" se pot adapta pe sablon."Spionul" : mizerabilul imputit care pt. ceva matreata spurcata divulga informatii confidentiale despre criteriile de validare ale finantatorului [ se pedepseste legal fapta ! ]

tehnic pentru nespecialisti
12 octombrie 2024

Sint programe care inregisteaza exact ca pe video. Pai, adaug manual un dosar, inregistrez prin program si rulez de cite ori vreau. Metodele de securitate gen captcha e alta discutie, ca daca te pricepi si vorbim de priceputi, etc ! Asa sint facute si ... ca te-a prins e "mititica" !

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei