Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Scandal într-un sat. Localnicii nu vor demolarea școlii cu risc seismic

de Antonia IVAN Joi, 26 Martie 2026 84 < 1 min citire
Scandal într-un sat. Localnicii nu vor demolarea școlii cu risc seismic
Situația unei școli din satul Galbeni, comuna Filipești, a provocat tensiuni între localnici și primar. Conform expertizei tehnice, clădirea prezintă risc seismic și trebuie demolată, însă sătenii nu vor să renunțe la școala considerată un simbol al comunității.
Oamenii spun că în ultimii ani s-au făcut numeroase reparații și că școala reprezintă o parte importantă din istoria satului. Localnicii s-au adunat în curtea școlii pentru a-și exprima nemulțumirea față de decizia demolării. Mulți amintesc că au contribuit personal la construcția școlii în anii ’60 și că aici și-au început educația generații întregi.
Primarul comunei, Petrică Lungu, susține însă că școala nu mai este sigură pentru elevi. Edilul precizează că proiectul de demolare și construire a unei școli noi a fost aprobat prin programul național Școli Sigure și Sănătoase, iar expertiza tehnică încadrând clădirea cu risc seismic de gradul unu stă la baza deciziei.
Demolarea va presupune mutarea elevilor în alt sat până la finalizarea lucrărilor. Localnicii solicită însă ca noua școală să fie construită într-un alt amplasament, fără a distruge clădirea existentă. Deși contractele de execuție au fost deja semnate, comunitatea speră ca primarul să ia în considerare nemulțumirile lor, conform ȘtirileProTV.ro.
Taguri
Articolul anterior Fragmente de rachetă au ucis două persoane în Abu Dhabi în timpul conflictului cu Iranul
Articolul următor Pensionarii acuză că banii depuși timp de ani de zile au dispărut. Casierul este cercetat pentru delapidare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei