Cel mai ieftin mezel din România, parizerul, a ajuns să coste de două ori mai mult decât înainte. În doar o lună, mezelurile de acest fel au atins un preț aproape dublu față de cel inițial. Costul pe kilogram a crescut cu peste 20 de lei, în condițiile în care, în momentul de față, parizerul reprezintă cel mai accesibil aliment pentru mulți români cu venituri reduse.
- Publicitate -
Alimentul ar putea ajunge, astfel, pe lista delicateselor din cauza prețului aproape dublu. Scumpirile la mezeluri au continuat chiar din primele zile ale anului ce tocmai a început și sunt datorate de costurile uriașe la materia primă. Dacă în urmă cu o lună pentru un kilogram de parizer plăteam 30 de lei, acum am ajuns să plătim 50-55 de lei. Este vorba despre cele mai ieftine alimente, consumate aproape zilnic de cei mai mulți români cu venituri mici, la final de lună ajungând să dea aproape o treime din venituri pentru mesele cu câteva mezeluri, dacă au un salariu minim pe economie.
Ministerul Agriculturii caută măsuri pentru a reduce prețurile la alimente. Ministrul Florin Barbu a convocat reprezentanții marilor magazine și producătorii la discuții despre plafonarea adaosului comercial la alimente.