Vineri, 05 Iunie 2026

Scutiri de penalizare la impozite, la Mangalia

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 29 Mai 2015 134 < 1 min citire
Scutiri de penalizare la impozite, la Mangalia
Consiliul Local Mangalia a aprobat scutirea de la plata majorărilor de întârziere și penalităților la plata taxelor și impozitelor de către persoanele fizice de pe raza municipiului Mangalia.
Conform documentului, în perioada 1 iunie - 15 octombrie a acestui an, cel puțin 9.500 de cetățeni ai orașului vor beneficia de scutiri în valoare totală de aproximativ 2,4 milioane de lei. Pentru a putea beneficia de aceste scutiri, cetățenii orașului trebuie să depună o cerere la primărie către Serviciul Impozite și Taxe, până pe data de 15 octombrie 2015. Printre beneficiari se numără și chiriașii blocurilor ANL, respectiv D01, D02 și D03, precum și cei din clădirile care aparțin Serviciului Social, de pe strada M.I. Dobrogeanu.
Potrivit proiectului, vor fi aplicate scutiri pentru penalitățile și majorările aferente obligațiilor achitate până la data de 30 septembrie anul acesta, conform Codului Fiscal.
Taguri
Articolul anterior Număr record de participanți la Danube Delta Rally
Articolul următor StreetPLay Schools Battle, la Sala Sporturilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei