Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Se anunță vești bune pentru tinerii care vor să se căsătorească

de Petruta RIDICHE Joi, 26 Octombrie 2023 885 1 min citire
Se anunță vești bune pentru tinerii care vor să se căsătorească
Veștile bune nu contenesc să apară pentru tinerii care aleg să facă pasul cel mare din viața lor de cuplu. Și anul acesta, stimulentul financiar continuă să fie oferit pentru cuplurile care au stabilit căsătoria civilă din timp. Statul român a stabilit o valoare pentru toți tinerii căsătoriți, indiferent de localitatea în care își organizează cununia civilă.
Stimulentul financiar are o valoare de 1500 de lei și va fi oferit tuturor persoanelor care se vor căsători până la sfârșitul anului în curs. Obiectivul sprijinului financiar este de a îi determina pe tineri să își întemeieze o familie în țara noastră. Cuplurile care au ales să facă cununia civilă anul acesta au mari șanse să îndeplinească condițiile proiectului de acordare a sprijinului în bani. De menționat că românii care se căsătoresc și vor să aplice pentru stimulent pot primi suma de bani chiar dacă evenimentul cununiei civile va avea loc într-o altă țară.
Condițiile de îndeplinit pentru tinerii interesați sunt următoarele: cel puțin unul dintre soți să se afle la prima căsătorie; cel puțin unul dintre soți să aibă domiciliul sau viză de reședință pe raza municipiului București cu cel puțin 6 luni înainte ca cererea să fie depusă; cel puțin unul dintre soți să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani; să nu existe datorii neeșalonate către bugetul local. Există, totuși, o excepție în cazul în care unul dintre soți depășește vârsta de 35 de ani. Stimulentul va putea fi oferit în această situație doar cu avizul Primarului General.
Taguri
Articolul anterior Modificările pielii sânilor se pot manifesta în diferite moduri
Articolul următor Senatul a decis: Persoanele cu dizabilități vor avea acces cu animale ghid în spații publice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei