La acest moment, în zona Boema continuă lucrările de reparații și reamenajări la infrastructura pietonală, la elementele de decor urban, inclusiv la terasa circulabilă care a reintrat în patrimoniul orașului. Potrivit Primăriei Constanța, jardinierele, zidurile de susținere, scările și rampele pentru persoanele cu dizabilități, precum și platformele și aleile de acces către blocuri sunt reparate pentru a spori siguranța și confortul locuitorilor. „Se îndepărtează zidăria veche și elementele decorative și se înlocuiesc cu altele noi. Se montează cofraje pentru turnarea betonului, iar spațiile reconstruite sunt tencuite și vopsite sau decorate astfel încât zona să fie înfrumusețată. Aleile de acces către blocuri sunt betonate și se montează pavele. După finalizarea acestor lucrări, în jardinierele reabilitate vor fi plantate flori de toamnă", au precizat angajații municipalității.
- Publicitate -